Dragostea în căsnicie – mit sau realitate?

          Cu ceva timp în urmă discutam cu două colege despre acest subiect: căsniciile fără dragoste, subliniind faptul că, de cele mai multe ori, dragostea dispare în timp atunci când unul (sau poate chiar amândoi) nu sunt atenți să o mențină și cad în delăsare și în nepăsare față de ei înșiși și/sau față de persoana de lângă ei. Una dintre colege a spus, atunci, ceva ce ne-a lăsat cu gura căscată: că, de fapt, fericirea într-o căsnicie nu poate exista decât în absența dragostei! Cum așa?, am întrebat-o, amândouă, în același timp: cum poți spune că cineva poate fi fericit în asemenea condiții? De fapt, a intervenit ea prompt, nu poți fi fericit decât în aceste condiții! ...
O căsătorie trebuie să aibă la bază respectul reciproc, un comportament civilizat, educat (cu asta am fost și noi de acord, evident!) dar toate acestea trebuie să se petreacă în absența dragostei! (Și din nou am făcut ochii mari!) Da, a continuat ea, pentru că, în momentul în care intervine dragostea, intervin și așteptări mari și de multe ori nefondate față de persoana iubită: ea trebuie să fie neapărat așa cum vedem în filme și citim în cărți și așa cum am fost îndoctrinați de către societate că trebuie să fie persoana pe care o iubim: să arate nemaipomenit de bine, așa încât toate persoanele din preajma noastră să ne invidieze pentru alegerea făcută, să fie cea mai deșteaptă și mai descurcăreață persoană pe care o cunoaștem, să ne iubească nemărginit și să ne pună la picioare totul în viață, să aibă o situație materială cu mult peste medie, să fie romantică, dar să nu ne sufoce cu dragostea ei, să ne lase spațiu suficient pentru a avea propria viață etc.etc.etc. Iar în acest etc. intră toate celelalte așteptări ale noastre, care nu sunt incluse neapărat în cele comune. Ori, dacă din start nu ai aceste așteptări (pentru că nu iubești persoana de lângă tine, ci doar o respecți – acest lucru e obligatoriu!), atunci și doar atunci poți fi fericit cu adevărat: pentru că ai tot ceea ce ți-ai dorit. Aha, a spus cealaltă colegă a mea, (putin ironic, evident) deci dacă nu ceri toate acestea de la celălalt, nu te aștepți să le primești și atunci totul e ok, fericirea e a ta!

          Exact, a spus colega noastră rece: dacă nu emiți o mie de pretenții, ci doar două-trei și acelea le-ai găsit deja atunci nu poți fi dezamăgit și, deci, nefericit! 

          Nu m-am putut abține să nu o întreb: „Tu ești fericită în căsnicie?” Mi-a răspuns ca da, se consideră fericită tocmai din acest motiv: pentru că nu își iubește soțul, ci îl respectă ca om. ,,Și nu l-ai iubit deloc, nici măcar la început?” Mi-a zis că nu l-a iubit deloc, dar că a acceptat să se mărite cu el tocmai pentru că i s-a părut un om pe care să te poți baza în viață, un om alături de care să te simți în siguranță. ,,Bun, și ce înseamnă pentru tine această siguranță? Te gândești la o situație materială bună?” Și la asta, a spus ea, subliniind primul cuvânt, dar din nou fără așteptări exagerate care să conducă la dezamăgiri în caz de neîmplinire a acestora. Am întrebat-o dacă soțul ei are un salariu bun. A zis că da, undeva peste medie, dar nu exagerat de mare, însă nu pentru asta l-a acceptat ca soț, ci exact pentru motivele pe care ni le-a spus: pentru că a simțit că el îi poate oferi siguranță, că e un om pe care să te poți baza în viață, căruia să-i poată dărui copii. 

          Cu alte cuvinte, pentru ea fericirea este doar tăcerea nefericirii. Nu a spus-o ea, cam asta e concluzia pe care am tras-o eu și cealaltă colegă... 

          Știu, după toate acestea, veți spune: ei, e o femeie care așa a fost educată să gândească, dar tinerii de astăzi nu... Ei bine, aflați că nu este vorba de o femeie care mai are câteva luni până la pensie, ci de o persoană de 40 de ani! Tocmai de aceea am fost atât de impresionate (și eu și cealaltă colegă a mea) de acest mod de a gândi al ei! 

          Sincer, voi ce părere aveti? Pentru că, judecând la rece ceea ce spunea, părea foarte logică afirmația ei, însă de aici și până la a mă gândi că ar fi bine să-mi trăiesc viața alături de un om pe care nu îl iubesc, ci doar îl respect ca om, mi se pare o cale foaaaaarte lungăăăăă... 

- Tu ce înțelegi prin căsătorie? 

- Este singurul război în care duşmanii dorm împreună. 

- Nu-mi place cum arăţi, tinere! îi zise doctoriţa. 

- Dar n-am venit aici să vă cer în căsătorie, doamnă! 

- Care este înţelesul cuvântului căsătorie? 

- Tata mi-a spus că asta e o condamnare, nu e un cuvânt. 

- Prima parte a căsătoriei e foarte frumoasă! 

- Da, dar ceremonia cât poate să dureze? 

- Se poate vorbi despre performanţele căsătoriei? 

- Desigur. Mă uit cu jale cum o femeie mediocră îl poate domina pe cel mai inteligent bărbat. 

Un scoţian află că fiica lui este gravidă. Se duce furios la prietenul ei. 

- Ai s-o iei de nevastă! 

- Nu, de căsătorie nu poate fi vorba, dar mă oblig să-i dau fiicei dvs. pentru copil 500.000 de dolari. 

- Spuneţi-mi, se calmă tatăl – dacă este cumva o alarmă falsă, sunteţi dispus să-i mai daţi o şansă? 

- Cum ai petrecut de Revelion? 

- Splendid! Am primit opt cereri în căsătorie. 

- Şi ce ai făcut? 

- Am acceptat patru, cred că pentru un an îmi ajunge. 

Deși pe jumătate adormită, ea simți mângâierile lui. La început timide, ca și cum i-ar fi fost rușine.. Apoi, mângâierile deveniră mai îndrăznețe. Mai mult și mai mult, pe tot corpul ei, mâinile lui se plimbau cu nesaț așa cum se întâmpla cam cu 4-5 ani în urmă. Senzații pe care le credea uitate se întorceau… mângâierile se îngrămădeau, se repetau, el o învăluia și aproape o sufoca. Femeia era ca un vârtej de senzații de nedescris. Deodată... nimic. Totul se curmă brusc. 

- Ce s-a întâmplat?, întreabă ea surprinsă. Te rog, nu te opri, mai vreau! 

- Ssst, încearcă el s-o liniștească, gata, am terminat! 

- Cum adică ai terminat? 

- Gata, am găsit telecomanda, dormi liniștită!